Victoria cu Slovacia (2-0) care îi face pe tricolorii mici să spere în continuare la o calificare la EURO 2013 a trecut în plan secund pentru selecționerul Emil Săndoi, care trage un nou semnal de alarmă asupra faptului că nu are foarte multe soluții la dispoziție.
„Vreau să-i felicit pe jucători, mai ales că avem serioase probleme de lot. Majoritatea băieților vin de la echipe codașe sau care au retrogradat din Liga I. Așteptăm acum să vedem ce se întâmplă în grupă. Am spus încă dinaintea startului competiției că vom avea grave probleme, deoarece nu dispunem de un fond de jucători. Mă bucur pentru Gică Hagi că a investit în tineri și sper ca mai multe cluburi să-i urmeze exemplul. Căpitanul Răduț abia dacă a prins 5 meciuri la Steaua, iar la vârsta lui acest fapt îi poate cauza o stagnare. Trebuie să recunoaștem că numai o minune ne mai poate duce la play-off, dar trebuie să câștigăm fiecare meci pentru a acumula moral”, a spus Săndoi la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER